Imagini cumplite: O învățătoare din Botoșani este acuzată că a bătut un elev de 7 ani până l-a învinețit – VIDEO

Publicat: 13/06/2019, 17:23

O învățătoare de la o școală din localitatea Trușești, județul Botoșani, este acuzată că a bătut un elev în vârstă de 7 ani, cu probleme medicale, până l-a învinețit. Mama băiatului a sesizat autoritățile și au fost demarate anchete atât la nivelul unității de învățământ, cât și la Poliție.

Două anchete au fost declanșate la o Școala Generală care face parte din Grupul Școlar „Demostene Botez” din localitatea Trușești, județul Botoșani, după ce mama unui elev de șapte ani, aflat în clasa pregătitoare, a acuzat-o pe învățătoare că i-a bătut copilul până când l-a învinețit.

Anchetele au fost declanșate după ce mama copilului a postat pe Facebook imagini cu băiețelul care are vânătăi pe umeri, iar femeia s-a plâns că micuțul, care are nevoi speciale, este abuzat de învățătoare.

„(…) Am atașat mai jos un video cu băiatul meu care este în grupa 0 îmi vine bătut acasă de către doamna învățătoare (…) Nu mai știu ce să mai fac, am depus plângere în scris la directoarea școlii și am auzit că au zis că nu iau declarația mea în considerare că eu am scris aberații în declarație, că am exagerat de când am depus plângerea. Mi-l bate mai tare fără să facă copilul nimic. Copilul meu e cu probleme, nu ține minte, e mai mic cu 2 ani de vârsta pe care o are, doar la învățătura și prinde mai greu (…)”, susține mama copilului în postarea pe Facebook.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Botoșani, Ciprian Manolache, conducerea școlii a declanșat o anchetă în acest caz, fiind constituită o comisie de disciplină care analizează sesizarea depusă de mama elevului.

Și Inspectoratul de Poliție Botoșani s-a autosesizat iar joi a declanșat o anchetă.

„Inspectoratul de Poliție Botoșani s-a autosesizat după apariția în spațiul public a imaginilor cu copilul. Polițiștii se află la fața locului unde efectuează cercetări. Până la această oră nu avem o plângere înregistrată din partea mamei”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Maria Carp.

Foto: Mediafax Foto / Remus Badea

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Oana Zăvoranu a luat foc. Scoasă din minți de proces
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
România este printre țările cu cea mai scumpă cafea